Cum agenții economici pot solicita compensații pentru gaz

Guvernul anunță că a fost lansată platforma unde agenții economici pot depune solicitările de obținere a compensațiilor pentru gaz.

Astfel, cererea poate fi depusă prin intermediul Ghișeului unic de raportare electronică, compartimentul Compensații aferente Decizie CSE nr. 11 din 17.03.2022 – Forma CCG22 din cadrul sistemului ”Declarația Electronică – persoane juridice”.

Autoritățile menționează că eligibili pentru compensații sunt consumatorii noncasnici care procură de la furnizorii de gaze naturale, activează în anumite domenii și ale căror plăți pentru gazele naturale (fără TVA), consumate lunar, reprezintă cel puțin 5% din volumul de vânzări din luna respectivă.

Activitățile de bază ale consumatorilor noncasnici care solicită compensare se desfășoară în domenii precum:

– Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și a tuberculilor;

– Creșterea păsărilor;

– Prelucrarea și conservarea fructelor și a legumelor;

– Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor;

– Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și a produselor din amidon;

– Fabricarea pâinii;

– Fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie;

– Fabricarea macaroanelor, tăițeilor, cuș-cuș-ului (cous-cous) și a altor produse făinoase similare;

– Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor;

– Fabricarea de covoare și mochete;

– Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepția articolelor din blană;

– Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croșetare;

– Tăbăcirea și finisarea pieilor;

– Fabricarea articolelor de voiaj, marochinărie și a articolelor de harnașament;

– Prepararea și vopsirea blănurilor;

– Fabricarea încălțămintei;

– Fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă;

– Fabricarea materialelor de construcții din argilă;

– Creșterea porcinelor.

Compensația va constitui 100% din diferența în urma majorării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, dar nu mai mult de 1,5 milioane lei per consumator.

Din suma compensată se va exclude compensarea pentru primii 500 m3 consumați lunar pentru care a fost efectuată compensarea conform Dispoziției nr.3 din 01 februarie 2022 a CSE.