Alte 304 cazuri pozitive COVID-19, dintre care doi sunt refugiați ucraineni, au fost raportate în Moldova, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, cu privire la situația epidemiologică înregistrată luni pe întreg teritoriul țării.
Totodată, alte două persoane și-au pierdut viața, cea mai tânără fiind un bărbat de 63 de ani.
De asemenea, în cadrul instituțiilor medico-sanitare sunt internați 397 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 56 sunt în stare extrem de gravă.
Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns astfel la peste 512.942 de cazuri, în timp ce numărul total al celor răpuși de pandemie a urcat până la 11.423 de cazuri.
În total, până acum, peste 498.000 de persoane s-au tratat de infecție.
De la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID în Moldova, cu schema completă s-a imunizat aproximativ 31% din populația totală a țării.