Legumicultorii se pregătesc pentru transplantarea răsadului în sere
Legumicultorii se pregătesc deja pentru transplantarea răsadului de legume în sere, însă prețurile piperate la fertilizanți și criza actuală nu le dă mari speranțe.
Anatol Portnoi, din satul Meleșeni, raionul Călărași, crește legume deja de peste 20 ani. În acest an, a semănat la început de februarie peste 35 000 de mii de semințe. Agricultorul speră că la vară prețul legumelor va fi unul atractiv, deoarece, în această perioadă, cheltuielile sunt mari, din cauza scumpirilor în lanț la lemne, dar și la fertilizanți.
ANATOL PORTNOI, legumicultor, s. Meleșeni, r. Călărași: „Sunt cheltuieli mari acum. S-au scumpit și lemnele, de gazul natural nici nu mai vorbim, nici nu mai încălzim serele cu gaz. Cu acest preț la lemne, tot este costisitor.”
Deși ziua, temperaturile sunt mai înalte, față de aceeași perioadă a anului trecut, legumicultorul nu se grăbește să transplanteze răsadul în seră, întrucât eventualele înghețuri târzii de primăvară i-ar putea strica planurile.
„Răsadul arată foarte bine la ziua de azi, după grosime și după înălțime este bun. Aproximativ peste două săptămâni, va fi bun de transplantat în seră. Ne străduim să-i ținem temperatura nu foarte ridicată, ca să nu-l grăbim.”
Pentru a obține un răsad de calitate, agricultorul are grijă de plante în permanență, ca acestea să nu fie supuse înghețurilor. În acest an, a folosit aproximativ 40 de metri steri de lemne, pentru a încălzi răsadnițele.
„În acest an, vremea este cam rece încă, în special nopțile, iar serele mare sunt dificil de încălzit. Am unele sere în care am calorifere, dar altele, cu sobe. Dacă temperaturile vor fi scăzute tare, există pericol de îngheț.”
Iar pentru a menține temperatura în răsadniță, Anatol Portnoi folosește de ani buni o tehnologie specială.
„Eu pe noapte învelesc răsadul cu o peliculă și cu agril. Pun patru rânduri, și apoi încă un rând de peliculă. Iar sus avem două rânduri de peliculă și rezistă la înghețuri. În nopțile în care a fost -15 grade Celsius, a rezistat răsadul, dacă nu fac focul pe timp de noapte. Fac focul până la ora 22, după care, îl acopăr”.
Și zilierii sunt deja implicați în munca sezonieră.
„Când sunt temperaturi scăzute, mai rar udăm răsadul, că e rece afară. Acum e mai cald și are nevoie de mai multă apă. 00:29 MUSCA 00:48 Zilnic, cât timp vă ia să irigați întreaga cantitate de răsad care o aveți? Cam jumătate de zi.”
Anatol Portnoi spune că cea mai mare problemă în agricultură în țara noastră este lipsa brațelor de muncă, în special vara, când e nevoie de un număr mai mare de muncitori.
„Cu muncitorii este problematic. Cum vă descurcați? Greu. Aduceți zilieri din alte sate? Da aducem de la 15-20 km, mă duc și aduc câte două femei, seara le duc și dimineață mă duc și le iau. Pentru doi oameni mă duc la 20 km.”
Deși creșterea legumelor presupune foarte multă muncă și cheltuieli, anul trecut, antreprenorul a vândut roșiile cu trei lei kilogramul. Anul acesta, speră că prețurile vor fi mai bune.
„Prețul nu este stabil, că nu avem o piață stabilă, unde să se cunoască cât se produce în țară și la ce preț o să se vândă, ca să-ți faci anumite calcule. Noi, legumicultorii riscăm. Un an poți câștiga, iar doi să pierzi, dar nu avem încotro, asta e situația.”
Din cele peste 35 000 de fire de răsad, Anatol Portnoi are semănate 20 000 roșii, 10 000 ardei dulci, 5000 gogoșari, dar și castraveți. Acesta deține aproximativ 80 de ari de sere.