Modificări în procedura de obținere a permisului de conducere
Guvernul a aprobat modificări la Regulamentul privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea și valabilitatea permisului de conducere. Acestea presupun modernizarea și sporirea calității serviciului public, prin reducerea numărului de acte necesare, a costurilor, duratei de prestare a serviciului, transmite IPN.
Totodată, va fi asigurată interoperabilitatea datelor din Sistemele informaționale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării, la documentarea persoanelor cu dreptul de a conduce vehicule.
Cadrul normativ aferent domeniului va fi racordat la legislația UE, prin transpunerea parțială a prevederilor Directivei europene cu privire la permisele de conducere, în partea ce ține de cerințele față de examinatori și procedura de examinare în vederea obținerii dreptului de a conduce vehicule. Acest fapt va aduce beneficii în contextul negocierilor Acordurilor de conversiune a permiselor de conducere.