Peste 30 la sută din populația din Moldova ar putea trăi sub pragul sărăciei, iar în următorul an fiecare al doilea moldovean riscă să devină sărac. Totul din cauza conflictului din Ucraina și a crizelor asociate, prognozează Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care precizează că, în cazul unui război prelungit în Ucraina, realizările socio-economice ale Moldovei în calitate de țară vecină ar putea fi periclitate.
„Efectele economice ale războiului din Ucraina vor fi resimțite în întreaga regiune și milioane de oameni vor avea nevoie în lunile următoare de sprijin urgent”, a declarat Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova, citată într-un comunicat de presă.
Legăturile economice apropiate ale Republicii Moldova cu Ucraina și Federația Rusă, escaladarea crizei energetice și impactul fluxului de refugiați sunt factorii care contribuie la aprofundarea crizei. Impactul acesteia se simte deja în țară și se va amplifica, dacă războiul va continua.
Astfel, pentru a ajuta la identificarea nevoilor de asistență, PNUD va efectua o analiză a impactului lanțurilor valorice perturbate asupra întreprinderilor mici și mijlocii care operează în Moldova. Totodată, PNUD va estima impactul potențial al crizei la nivelul veniturilor gospodăriilor, identificând sprijinul necesar pentru acestea.