O porțiune a spațiului aerian al Republicii Moldova va fi deschisă pentru aeronavele civile și de stat. Drept urmare, de luni, ora12.00 este posibilă reluarea transportului regulat de pasageri în direcția spre și dinspre România, scrie anticoruptie.md cu trimitere la Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC).
Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian de către reprezentanții Autorității Aeronautice Civile și cei ai Ministerului Apărării.
Autoritatea precizează că decizia de a deschide traficul aerian spre România în urma reevaluării situației curente privind riscurile de securitate.
AAC anunță operatorii aerieni care au operat zboruri regulate de pe Aeroportul Internațional Chișinău că urmează să reînceapă activitatea operațională cât de curând.
În continuare, rămâne închis restul spațiului aerian, inclusiv cel de clasa G, care reprezintă spațiul aerian necontrolat, utilizat în special pentru zboruri de agrement.
Amintim că, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis la 24 februarie, 2022 de Comisia pentru Situații Excepționale, în prima zi a agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei. Ulterior, interdicția zborurilor a fost prelungită pe toată perioada situației excepționale, instituită pentru două luni, până pe 24 aprilie, cu mențiunea că zborurile ar putea fi permise mai devreme în cazul reducerii riscurilor, ce le comportă războiul din Ucraina.