COVID-19: 636 cazuri de infecție și 11 decese
Alte 636 de cazuri pozitive COVID-19, dintre care șapte sunt refugiați ucraineni, au fost raportate astăzi în Moldova, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, cu privire la situația epidemiologică înregistrată în ultimele două zile pe întreg teritoriul țării.
Totodată, alte 11 persoane și-au pierdut viața ieri, cea mai tânără fiind o femeie de 63 de ani.
Totodată, în cadrul instituțiilor medico-sanitare sunt internați 668 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 108 sunt în stare extrem de gravă. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns astfel la peste 508.200 cazuri, în timp ce numărul total al celor răpuși de pandemie a urcat până la 11.350 de cazuri.
În total, până acum, peste 499.900 de persoane s-au tratat de infecție.
De menționat că de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID în Moldova, cu schema completă s-a imunizat aproximativ 31% din populația totală a țării.