Fără panică! Vom avea suficiente produse alimentare

În prezent, nu există riscuri ca anumite categorii de produse să dispară din magazine, asigură Ministerului Economiei. Cele importate din Ucraina, Rusia și Belarus vor fi substituite cu produse de pe alte piețe, inclusiv țările Uniunii Europene. Iar în acest sens, Guvernul a aprobat eliminarea obligativității certificării de către ANSA a produsele alimentare și de strictă necesitate, importate din UE, care dispun de certificare europeană.

Potrivit Ministerului, impactul exporturilor în cele trei țări asupra activității mediului de afaceri este nesemnificativ. Valoarea totală a exportului Republicii Moldova în Ucraina constituie 3%, în Belarus, la fel, circa 3%, iar în Federația Rusă 8,8 la sută, dintre care mai bine de un sfert constituie reexporturi.

Totodată, Moldova importă din Belarus circa 2% din produse, circa 9,3 la sută din Ucraina și 14% din Federația Rusă, unde mai mult de jumătate din produsele importate sunt resursele energetice. Pentru produsele importate din aceste țări există alternative.

 

”Trebuie să înțelegem că nu foarte multe poziții necesită substituire sau reorientare pe alte piețe. Cele mai multe produse au deja alternative în Republica Moldova, care trebuie să fie valorificate. Nu există riscul ca anumite categorii de produse să dispară de pe rafturile magazinelor. Deci, să nu uităm de producătorii noștri naționali. Este o oportunitate de dezvoltare a capacităților de producere internă. Și aici discutăm intens cu producătorii și Ministerul Agriculturii pentru a evita perturbarea lanțului de produse agro-alimentare”, a precizat ministrul economiei, Sergiu Gaibu.

Totodată, Gaibu susţine că pentru reorientarea pe alte piețe, Organizația pentru dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii pune la dispoziția antreprenorilor o serie de programe de internaționalizare.