Condiții simplificate și facilități noi pentru angajarea zilierilor
Legislația privind contractarea zilierilor pentru desfășurarea lucrărilor agricole necalificate, ar putea fi revizuită de Parlament, care intenționează să simplifice procedura de angajare a acestora, oferindu-le mai multe beneficii sociale.
Astfel, se propune:
- extinderea termenului pentru care zilierii pot exercita activități pentru același beneficiar de la 90 de zile la 120 de zile;
- acordarea dreptului persoanelor înregistrate cu statut de șomer de a exercita activități necalificate cu caracter ocazional, fără ca acestea să fie scoase din evidență;
- excluderea obligației zilierului de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale obligatorii pe bază de contract individual, încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale;
- excluderea obligației zilierului de a se încadra în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală;
- eliminarea termenului de o zi de lucru la stabilirea cuantumului remunerației orare.
Totodată, se solicită modificarea Codului Fiscal în vederea reducerii impozitului pe venit achitat de zilieri, iar modificarea Legii cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj prevede păstrarea statutului de șomer pentru zilierii care desfășoară munci necalificate ocazional și cu caracter sporadic.
Propunerile de modificare a cadrului legal au fost formulate chiar de producătorii agricoli în cadrul unor întruniri consultative, organizate cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova.
Potrivit autorului inițiativei legislative, deputatului Vladimir Bolea, în situația în care agricultura are un rol important în economia Republicii Moldova, cu o pondere de aproape 12% în PIB, este necesar să fie create pârghii suficiente pentru a asigura cererea de forță de muncă pentru dezvoltarea domeniului și sporirea competitivității sectorului agricol în întregime.