Focar de Pestă Porcină Africană în raionul Rîșcani

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, informează despre identificarea unui caz de pestă porcină africană înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, pe 31 ianuarie, prin testări de laborator a fost confirmat prezența virusului în probele recoltate de la porci domestici, în exploataţia de porcine, amplasată în extravilanul localităţii Recea, raionul Rîşcani.

Pe data de 01 februarie a fost întrunită Comisia pentru Situații Excepționale a raionului, care a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea acestui focar, conform legislației în vigoare.

Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Rîşcani a demarat ancheta epidemiologică, a instituit măsuri de carantină, sunt în desfăşurare măsurile de eradicare a focarului, iar în jurul acestuia au fost stabilite zonele de restricţii. Se efectuează catagrafia porcilor domestici în zonele de protecție și supravegherea, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, controlul mișcării porcinelor și produselor alimentare din carne de porc pe teritoriul Republicii Moldova, screening-ul porcilor domestici din focar.

Boala se răspândește prin:

  • contactul porcului infectat cu cel sănătos;
  • hrănirea porcilor cu deșeuri alimentare contaminate;
  • căpușe infectate;
  • contactul cu oamenii care poartă haine sau încălțăminte contaminate;
  • contact cu materiale contaminate sau cadavre de animale;
  • gunoi de grajd infectat;
  • mijloace de transport.

Măsuri preventive:

  • nu alimentați porcii cu deșeuri;
  • evitați întreținerea porcilor la pășune;
  • preveniți contactul direct cu mistreții;
  • de fiecare dată când ieșiți din gospodărie schimbați hainele și încălțămintea folosită în timpul întreținerii porcinelor;
  • persoanele care au avut contact cu mistreții trebuie să spele și dezinfecteze îmbrăcămintea și încălțămintea;
  • contactați imediat medicul veterinar dacă porcii au simptome de boală;
  • plasați bariere de dezinfecție la intrare și ieșire în exploatația de porcine.

Cum să recunoașteți pesta porcină africană:

  • moartea subită a unui sau mai mulţi porci;
  • pierderea apetitului;
  • apatie;
  • febră ridicată până la 42°C;
  • înroşirea pielii (în special pe urechi, nas, coadă, picioare, stomac şi părţile laterale ale corpului);
  • diaree sanguinolentă;
  • avort;
  • împleticire în deplasare;
  • dificultăţi de respiraţie;
  • vomitări.

IMPORTANT:

  • se îmbolnăvesc toate categoriile de porci!
  • mor toate animalele îmbolnăvite;
  • nu există tratament şi vaccinuri;
  • virusul pestei porcine africane nu prezintă pericol pentru oameni şi alte specii de animale.

Ultimul caz de pestă porcină în Republica Moldova a fost înregistrat pe data de 31 decembrie 2021, în localitatea Cotiujeni, raionul Briceni, care a fost eradicat cu succes, restricţiile urmând a fi ridicate pe data de 15 februarie 2022. La fel, pe tot parcursul anului 2021 şi în luna ianuarie 2022 în ţările din regiune au fost înregistrate mai multe cazuri de pestă la porci domestici şi mistreţi.

Agenția solicită proprietarilor de porcine, să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale pentru siguranţa alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți. La fel, solicită proprietarilor de porcine să nu utilizeze în hrana acestora resturi culinare și să respecte cerințele minime de biosecuritate.

Tot în acest context, ANSA solicită cetățenilor de a nu procura produse alimentare din carne de porc, din țările vecine în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.