Compensații și pentru agenții economici

Guvernul de la Chișinău a anunțat compensații la consumul de gaze naturale pentru agenții economici. Potrivit premierului, Natalia Gavrilița, circa un miliard de lei va costa noul pachet de compensații. Banii nu sunt prevăzuți în bugetul de stat, de aceea se va cere rectificarea bugetului.

Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova: ”Vom propune compensarea primelor 500 metri cubi de gaz consumat, pentru toți agenții economici. Această măsură economică acoperă consumul integral ai mai mult de jumătate din abonații Moldovagaz. Aceste compensații vor fi și ele acordate retroactiv, adică aplicate în factura pentru luna ianuarie, din 1 ianuarie anul curent. Ambele decizii, atât creșterea compensațiilor pentru consumatorii casnici, cât și compensarea primelor 500 de metri cubi pentru agenții economici abonați la Moldovagaz vor fi luate în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale de mâine.”

Totodată, potrivit prim-ministrul, Guvernul lucrează asupra unui program țintit pentru susținerea industriilor de importanță socială, cum ar fi: producerea de pâine, lapte și alte produse alimentare, pentru a reduce impactul creșterii tarifelor asupra prețurilor produselor social importante.