Tarifele la gaz au fost majorate de către ANRE

Gazul natural s-a scumpit până la 15.18 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. 

Decizia a fost luată de către Agenția Națională de Reglementare în Energetică, la solicitarea companiei „Moldovagaz”.

Tarifele majorate pentru gazul natural se vor aplica retroactiv, din 1 ianuarie.
Anterior, Guvernul a anunțat că, în lunile februarie și martie, tariful la gaz plătit de consumatorii casnici pentru primii 150 de metri cubi consumați nu se va schimba.

 

Va fi păstrat mecanismul care prevede că primii 50 de metri cubi vor costa 6 lei și 80 bani, iar următorii 100 de metri cubi vor costa 7 lei și 90 bani.