A fost extinsă lista medicamentelor compensate
Lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenta medicală (AOAM) a fost completată cu patru denumiri comune internaționale indicate în tratamentul a cinci maladii. În acest sens, au fost modificate unele ordine comune al ministrului sănătății şi directorului general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină cu privire la medicamentele compensate din fondurile AOAM. Modificările au intrat în vigoare marți, 25 ianuarie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, scrie realitatea.md.
Astfel, trei medicamente vor fi compensate integral. Acestea sunt:
- colecalciferolum pentru tratamentul și profilaxia rahitismului la copii cu vârsta de 0-2 ani,
- sildenafilum, prescris în caz de hipertensiune pulmonară primară și secundară la copii,
- interferonum beta-1b pentru tratamentul sclerozei multiple
Un alt medicament – acenocoumarolum – va fi compensat parțial și utilizat în tratamentul maladiilor cardiovasculare.
„Totodată, lista de medicamente compensate pentru tratamentul episodic în sala de tratamente/staţionar de zi, cabinete de proceduri şi la domiciliu a unor maladii frecvent întâlnite în practica medicului de familie a fost completată cu o doză și formă farmaceutică nouă de omeprazolum, compensat parțial pentru adulți și integral pentru copii. Acesta este destinat tratamentului bolii de reflux gastroesofagian și va fi prescris sub formă de capsule gastrorezistente de 40 mg”.
De asemenea, au fost extinse indicaţiile terapeutice pentru alte două medicamente compensate, cu scopul de a exclude unele restricţii de prescriere a acestora şi a facilita accesul persoanelor la preparatele respective.
„Aripiprazolum de 10 mg și 15 mg va fi compensat integral la copii cu vârsta de până la 18 ani în tratamentul schizofreniei, al episoadelor maniacale, dar și în cazul tulburărilor dispoziției afective la pacienți cu vârsta de la 13 la 45 de ani. Celălalt preparat cu indicații modificate este nebivololum, prescris pacienților hipertensivi cu insuficiență cardiacă, în corespundere cu indicațiile din Rezumatul caracteristicilor produsului”.
O altă prevedere se referă la reintroducerea în lista de medicamente compensate a unor doze și forme farmaceutice referitoare la patru denumiri comune internaționale, ca urmare a reapariției acestora pe piața farmaceutică din Moldova.
„Este vorba despre cabergolinum de 0,5 mg (comprimate), dexamethasonum de 0,5 mg (comprimate), ketoprofenum de 100 mg (supozitoare) și clarithromycinum de 125 mg/5 ml – 100 ml (granule/suspensie orală), acesta din urmă fiind prescris inclusiv în cazul infecției COVID-19 și post-COVID-19”.
În același timp, din lista de medicamente compensate destinate tratamentului infecției COVID-19 și post-COVID-19 au fost excluse două preparate – famotidinum și pentoxifyllinum, deoarece în urma actualizării Protocolului clinic național „Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)” (ediția a VI-a), aceste denumiri comune internaționale nu se regăsesc în schema de tratament.
În 2022, pentru medicamente compensate au fost planificate în jur de 764 de milioane de lei.
În prezent, lista medicamentelor compensate include 163 de denumiri comune internaţionale şi poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) şi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica „Medicamente compensate”.