Investiție de 150.000 de euro în cea mai mare seră de flori
- Scris de Lumea SatuluiStudenți ai Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași au vizitat una dintre cele mai mari sere de flori din Vânători, județul Neamț, coordonată de doi absolvenți ai universității – mamă și fiu. Împreună, aceștia duc mai departe o tradiție de familie de peste 27 de ani. Andrei și Rodica Lazăr, ingineri horticoli, administrează o seră construită în anul 2015, cu resurse proprii, după ultimele standarde europene, cu structură metalică și pereți dubli. Sera se întinde pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, iar investiția este de aproximativ 150.000 de euro.
Actualii proprietari, membri ai familiei Lazăr, ingineri horticoli, au continuat să dezvolte această moștenire de familie și speră să fie dusă mai departe și de către generația viitoare.
„Prima seră a fost construită în anul 1998, de către părinții mei. Aceasta era o seră din sticlă pe schelet metalic și, din cauza faptului că nu mai răspundea cerințelor noastre, am decis să construim sera nouă. Pe parcursul unui an calendaristic realizăm două culturi de plante la ghiveci. Acestea se succed în felul următor: prima cultură, cea de Pelargonium (gen de plante florale, cunoscut popular sub numele de mușcate, care include circa 200 de specii), începe la sfârșitul lunii ianuarie și se termină în luna iunie, iar cea de a doua cultură, de Poinsettia, începe în luna iulie și se termină la mijlocul lunii decembrie“, a menționat ing. horticol Andrei Lazăr, masterand la Producerea semințelor și materialului săditor horticol (PSMSH), în cadrul Facultății de Horticultură a Universității de Științele Vieții.
Potrivit interlocutorilor noștri, întreaga activitate se bazează pe pasiune și pe dorința de a arăta că se poate construi ceva în România, iar rodul muncii lor este obținut și pentru că au respectat eforturile înaintașilor lor și au continuat să dezvolte afacerea.
La sera din Neamț au fost prezenți și studenții de la specializarea Peisagistică, anul al II-lea, de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, în cadrul practicii de specialitate de la disciplina Floricultură.
„Studenții trebuie să vadă, să se familiarizeze cu tehnologii ce pot fi puse în practică, nu neapărat la dimensiuni industriale, ci de mici antreprenori, în afaceri de familie. Este vorba despre absolvenți de-ai noștri. Mama a absolvit Facultatea de Horticultură, forma de Învățământ la Distanță, iar fiul a absolvit aceeași facultate, iar acum este masterand în cadrul instituției noastre. Poate fi un exemplu, un model de a face meserie după ce termini anii de studiu“, a punctat prof. univ. dr. Lucia Draghia, titulara disciplinei de Floricultură, expert în arta florală și design vegetal în cadrul Facultății de Horticultură Iași.
Beatrice Alexandra MODIGA