”După 30 de ani, suntem tot acolo – într-o sărăcie lucie”

Recuperarea economică rapidă din acest an, după recesiunea din anul 2020, poate fi catalogată ca cel mai important eveniment pozitiv al anului economic 2021. Potrivit expertului economic de la „Expert Grup”, Stas Madan în primele nouă luni s-a înregistrat o creștere de peste 10 la sută.

Vedem o reanimare a investițiilor, în special a celor private”, a menționat acesta pentru IPN.

Un alt element este creșterea încasărilor fiscale și consolidarea bugetară.

Unul dintre elementele mai puțin satisfăcătoare este deficitul bugetar, care este unul „major” și tinde să devină „o nouă normalitate” și pentru Republica Moldova.

„Chiar dacă înțelegem că situațiile excepționale impun și măsuri excepționale, această situație trebuie urmărită cu atenție în perioada următoare, inclusiv din perspectiva deservirii datoriei publice. Pentru anul viitor avem un deficit bugetar destul de însemnat, de peste 15 miliarde de lei”, a specificat Stas Madan.

Un alt element mai puțin pozitiv este amânarea pentru 2022 a unor reforme de importanță majoră – cum ar fi reforma teritorial-administrativă.

Cu toate că în 2021 economia Republicii Moldova și-a revenit în mare măsură din recesiune, inclusiv datorită faptului că agricultura moldovenească a înregistrat rezultate foarte bune, guvernarea nu a reușit să redreseze situația socială din țară.

„Înțelegem că lucrurile nu pot fi schimbare peste noapte, nu pot fi rezolvate repede probleme care dăinuie de ani de zile. Pentru ca să fie obținute rezultate bune, este nevie de timp, de resurse umane, resurse financiare. Dar oamenii din Republica Moldova nu mai vor să aștepte fiindcă așteaptă de 30 de ani. Și suntem tot acolo – într-o sărăcie lucie. Scăderea nivelului de viață, determinată de creșterea tarifului la gaze naturale și la produsele alimentare, scăderea puterii de cumpărare a oamenilor este una dintre explicațiile de ce partidul de la putere a scăzut în sondaje la sfârșitul anului 2021”, a explicat expertul de la IDIS „Viitorul”,  Veaceslav Berbeca.