Reguli mai dure de intrare în țară de sărbători

Din data de 27 decembrie, persoanele care vin în țara noastră şi s-au aflat în ultimele 14 zile în una sau mai multe ţări din zona roșie, inclusiv prin tranzit, vor fi obligate să prezinte rezultatul negativ al testului PCR.

Acesta trebuie efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul celor care călătoresc cu mijloace de transport propriu.

Testul va trebui efectuat atât de persoanele nevaccinate, cât și de cele vaccinate. Lista statelor din zona roșie va fi întocmită de Ministerul Sănătății începând cu 24 decembrie și actualizată o dată la șapte zile.

Totodată, cetățenii care nu au vizitat țările din zona roșie, vor putea intra în continuare în Republica Moldova fără restricții cu prezentarea certificatului de vaccinare, testului PCR sau rapid negativ sau concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19. Cei care nu dețin actele respective vor fi obligați să respecte regimul de izolare pentru o durată de 14 zile.

Comisia a mai decis ca, începând cu 23 decembrie curent, accesul în incinta Aeroportului Internațional Chișinău să fie permis și însoțitorilor, care vor prezenta certificatul COVID.