Faptele bune nu se fac doar de sărbători. Dar cel puțin acum, n-ar trebui să ratăm ocazia. De 7 ani de zile, Asociația Obștească „Ajută un Om” implementează în Moldova campania Cadoul din Cutia cu Pantofi.
Totul este foarte simplu: se ia o cutie de pantofi, se împachetează cu hârtie pentru cadouri, iar în cutie puteți pune tot ce poate aduce bucurie unui copil (de la nou-născut până la 16 ani): rechizite școlare, jucării, obiecte de igienă personală, cărți, îmbrăcăminte, dulciuri.


DOINA CERNAVCA, director executiv AO „Ajută un Om”: Pentru cineva este o simplă cutie din carton, dar copiii din sate sau copiii internați câte 3, 6, 9 luni, copiii cu afecțiuni grave, atunci când primesc acea cutie și când află că este doar pentru el, nu pentru toți frații – nu pot să descriu prin cuvinte cu ce emoții deschide cutia și cu ce emoție repede, repede scoate să vadă ce mai este și atunci când oamenii ne întreabă ce să mai pună, le zic: Puneți de toate câte un pic. Atunci când pregătiți cutia gândiți-vă, de exemplu copilului Dvs. – ce i-ar plăcea să găsească? Este important să nu fie produse ușor alterabile pentru că noi distribuim zilnic și ar putea să stea câte 20 de zile în depozit. Rugăminte – toate lucrurile din cutie să fie noi.
În orașul Chișinău sunt 10 puncte de colectare. Adresele le puteți găsi pe pagina de Facebook – Ajută un Om. Campania Cadoul din Cutia cu Pantofi este un proiect social, desfășurat în preajma sărbătorilor de iarnă, menit să aducă bucurie copiilor din familiile social-vulnerabile.
ANDREI RUSU, preot, Biserica „Sfântul Dumitru”, Chişinău: O acțiune de binefacere ne face asemănători cu Dumnezeu. Noi am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se manifestă în noi prin dragostea față de aproapele nostru. De aceea, scopul vieții noastre este să ne îndumnezeim și se întâmplă acest lucru prin fapta cea bună.
