Tot mai mulți agricultori produc legume ecologice / FOTO
În perioada iulie – decembrie, pe teritoriul Republicii Moldova, agricultorii au participat la o serie de evenimente informative, care au scopul de a susține și a stimula fermierii să-și dezvolte afacerile. Seminare, consultații individuale, vizite de studiu, schimb de experiență și comunicarea directă cu cei mai buni specialiști din țară din domeniul horticol și zootehnic, au fost posibile datorită programului de extensiune lansat de Ministerul Agriculturii și implementat de Federația Agricultorilor din Moldova, ”FARM”. Expertul în legumicultură, Eugeniu Țurcan cel care a oferit fermierilor informații și consultații individuale despre cultivarea și protecția plantelor, ne-a oferit mai multe detalii despre cum au avut loc evenimentele, dar și care au fost cele mai solicitate subiecte.
Cum au loc atelierele de lucru cu agricultorii în cadrul programului?
Într-adevăr programul care s-a lansat este de bun augur pentru legumicultori, mai ales având în vedere toate schimbările ce ține de portofoliul semincer, a produselor de uz fitosanitar. Din partea legumicultorilor au început a crește interesul față de produsele ecologice, mai ales în contextul pandemic. Și în mod special acest lucru se întâmplă pentru că mulți au încercat utilizarea lor și au observat un rezultat pozitiv. Cumpărătorii au început a căuta produse de calitate și apare și dorința agricultorilor de a produce eco.
Care sunt totuși cele mai dese întrebări pe care le adresează legumicultorii în timpul acestor ateliere?
Foarte mulți producători sunt interesați de protecția plantelor, de agricultura ecologică. Producătorii se împart în două tabere în funcție de interes. Pentru producerea tradițională sunt foarte multe întrebări anume la produsele radiate, conform regulamentului Uniunii Europene, foarte multe din produsele fitosanitare radiază și au o perioadă limitată de utilizare. Mulți producători sunt în dilemă ce tip de produse să utilizeze. Vor să investească rezonabil și să obțină rezultate bune cu investiții minime.
Când spuneți că este un interes ridicat, vă referiți la legumicultorii care au făcut până acum legumicultură tradițională și încearcă să se reprofileze sau e vorba de un interes în general din partea oamenilor să se apuce de agricultură ecologică?
Da, e vorba de acei care fac agricultură tradițională și fiind martorii rezultatelor obținute în domeniul dat, apare și la ei dorința. Sunt exemple bune din regiune Drochia unde sunt producători care au trecut prin perioada de conversie. Cel mai mult îi motivează prețul care li se propune de consumator și din partea rețelelor de magazine. Plus că și consumatorii îi caută din considerentul că știu că produsele sunt de o siguranță mai mare.
Ce presupune această perioadă de conversie și în general, cum are loc procesul de trecere de la cultivarea legumelor tradiționale la cele ecologice?
Acesta este un program inițiat tot de Ministerul Agriculturii și a Industriei Alimentare. Producătorii pot să vină cu solicitarea printr-o cerere și trebuie să-și facă un business plan și să determine gama de produse pe care și-o doresc să o cultive. Mai apoi, când au un plan bine pregătit, trebuie să depună o cerere și dosarul la un organ de testare. Plus, producătorii pot solicita și control din afară, ceea ce, evident, este mai costisitor. Dar noi avem în țară organe de testare. Conversia are loc timp de minim doi ani, în cazul culturilor anuale și timp de trei ani, în cazul culturilor multianuale. În cazul în care se inițiază procesul de tranziție, în această perioadă, organele de control efectuează vizite la solicitant. Se fac analize de sol, apă și tot ce este implicat în producerea propriu-zisă. Sunt verificate registrele de utilizare a produselor fitosanitare, sunt verificate facturile, inputurile etc. Și dacă se respectă tot regulamentul care prevede obligațiile pentru conversia ecologică, compania obține un certificat că este produs ecologic și anual, iarăși se semnează contract de prelungire. Anual se repetă aceste teste. Trebuie să respecte anumite criterii, dacă nu sunt respectate, certificatul este anulat și producătorul nu mai poate să comercializeze produsele cu marca ecologică.
Pe lângă faptul că sunt agricultori curioși de a cultiva legume ecologice, mai sunt și din cei care au dubii, care sunt motivele care-i stopează?
O parte din producători se uită sceptic la această procedura, din considerentul că este volum mare de documente. Multe instanțe pe care au să le treacă și ei au frică că nu vor reuși.
Birocrație multă?
Mai mult din considerente că oamenii nu sunt informați, nu cunosc detalii, se tem de necunoscut.
Dar este și o altă categorie de agricultori, care consideră că agricultura ecologică în Republica Moldova nu este posibilă, în condițiile în care terenurile și apele sunt poluate?
Producătorii se împart în două tabere, este adevărat. Totuși, dacă cerințele impuse de procesul de conversie sunt respectate, se poate face agricultură ecologică. Până la urmă, solul se reface. Iar perioada de descompunere, a fiecărui produs, din punct de vedere a inofensivității este diferit. De asta și se dă perioada de conversie, în perioada aceasta deja compania este verificată, ce substanțe folosește, de unde ia apa și tot așa. În acest caz, frica dispare pentru toți cei care inițiază această activitate.
Care sunt tendințele la nivel de legumicultură? Cei interesați de această ramură sunt în creștere sau dimpotrivă, își pierd interesul?
O parte se dezamăgesc din cauza prețurilor scăzute, experiența mea, cei care produc legume de calitate, se mențin. Oricum, alimentarea populației este o necesitate și e bine să avem un produs autohton, calitativ. Totuși, se menține importul și asta, cu părere de rău descurajează agricultorii, deoarece se ciocnesc cu imposibilitatea de a comercializa produsul autohton.
Un studiu publicat recent de colegii noștri de la East Fruit, spunea că există probabilitatea ca numărul de legumicultori va fi în descreștere în RM, pentru anul viitor, din cauza prețurilor mici. Dumneavoastră, ce părere aveți?
Migrarea de la o cultură la alta e destul de întâlnită, dar de a abandona 100 % investiția pe care au făcut-o, mai rar se întâmplă. Investiția fermierilor în agricultură este destul de mare. Marea majoritate rămâne totuși pe poziție, continuă să producă. Mai mult decât atât, observăm o migrare și o selectare a culturilor care sunt mai rentabile. Dar micșorarea drastică a numărului de legumicultori, presupun că nu se va întâmpla.
Cât de necesare totuși sunt instruirile, în condițiile actuale, în care agricultorii au acces la mai multe informații?
Aceste ateliere sunt utile, într-adevăr, în cadrul instruirilor, fermierii au posibilitatea să afle mai multe informații noi. O posibilitate de a avea contact cu toate inovațiile care au loc în domeniu, dar și oportunitatea de a pune în practică, mai ales după ce comunică și fac schimb de experiență cu semenii lor, care au încercat anumite tehnologii și tehnici.