Consecințele schimbărilor climatice / FOTO
Imagini sfâșietoare în Kenya. Șase girafe au fost fotografiate în timp ce zac moarte pe pământul uscat. Imaginile surprinse de fotoreporterul Ed Ram arată dezastrul produs de secetă în Kenya, unde oamenii și animalele au ajuns să lupte pentru hrană și apă, scrie The Guardian.
„Sursele de apă atât pentru oameni, cât și pentru animale au secat, forțând familiile să meargă pe distanțe mai lungi și provocând tensiuni în rândul comunităților, ceea ce a dus la o creștere a conflictelor intercomunitare”, au declarat reprezentanții ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare în evaluarea sa.
Separat, site-ul local de știri Star a raportat că 4.000 de girafe riscă să fie nimicite de secetă.
Ibrahim Ali, de la sanctuarul de girafe Bour-Algi, a declarat pentru Star că situația s-a înrăutățit din cauza fermelor situate de-a lungul râurilor, care a blocat locurile de băut apă.