”Și nu doar toamna este una plină de rod, dar anul împrejur a fost unul benefic”
Frumoase sunt toamnele în Moldova, iar pentru agricultori ele au nu doar un parfum de gutui aromate, frunze colorate, dar și multă dispoziție bună, cauzată de finisarea lucrărilor agricole și depozitarea roadelor. Da, e toamnă iar peste noi. E o toamnă frumoasă, ruptă din povești, adusă din alte lumi, plină de culori și de pace. Agricultorii susțin, că tare demult nu au mai avut o astfel de toamnă. Printre ei este și Ion BABĂRĂ, producătorul, interlocutorul nostru.
– Și nu doar toamna este una plină de rod, dar anul împrejur a fost unul benefic.
– Benefic sau, mai bine zis, favorabil, cred că vă referiți la precipitațiile care ne-au alintat în 2021și au avantajat angajații din sectorul agrar.
– Este adevărat, de tare mult timp nu ne-am bucurat de atâtea precipitații, regulat, abundente, fără riscuri pentru semănături. Am avut de luptat cu buruienile, care au crescut de minune, dar, în schimb, am salvat roada.
– Domnule director, „Valea Sofiei” în fiecare an are rezultate bune, frumoase, foarte bune sau planificate. Dar nu în fiecare an plouă „ca la carte”, nu în fiecare an țăranii se bucură de cantități de precipitații necesare pentru dezvoltarea plantelor. Cum explicați acest fapt?
– De fapt, nici nu avem ce explica, e știut de decenii, că oamenii sunt chezășia succesului. Întotdeauna am pus pe primul loc oamenii, adică factorul uman, ca find cea mai efectivă și cea mai principala resursă și, dacă vreți, ei ne asigură succesul, prin muncă și străduință.
– Știu că aveți un potențial de mare valoare, pe care vă puteți miza oricând și oriunde.
– Desigur, oamenii constituie cheia succesului, dar nu aș lăsa prea departe în lista de aprecieri și tehnica. Dacă este echipament modern, putem ține piept la multe încercări.
– Cunosc, că sunteți printre primii manageri din raion, care ați început a procura tehnică de ultima generație și o faceți de mai mulți ani. Astăzi cum stați cu asigurarea mecanizată a ramurii?
– Stăm bine. În decursul a peste 10 ani de când procurăm tehnică agricolă pentru SRL „Valea Sofiei”, am acumulat un parc de mașini și tractoare, de utilaj specializat bunișor și variat.
– Și mecanizatorii au însușit-o, o pot dirija, conduce, manevra, aplica?
– Personalul tânăr manifestă un interes deosebit față de tehnică modernă, numai aducem o unitate nouă, că nu coboară de pe ea până nu o studiază „din fir a păr”. Apoi mai este și Internetul în ajutor.
– Bine, tinerii sunt curioși, interesați, prind repede, aplică ușor. Dar cum procedați cu mecanizatorii mai în vârstă, pentru care e mai greu de însușit noul? Ei doar posedă o experiență bogată, acumulată de ani de zile.
– Noi ne-am gândit la acest aspect și am decis să formăm echipe complexe. Astfel, cea mai mare este echipa lui Vova Fiștic, format din patru membri: Dumitru Mutruc, Serghei Teslea și Andrian Pintilei.
În schimb lor le-am încredințat și cea mai diversă tehnică și inventar agricol: combine Claas Lexion, Claas Dominator, Holmer, tractoare John Deere, seria 6 și seria 8, stropitoare Horje și multe altele. Suntem satisfăcuți de acești lucrători, ei aplică cunoștințele și experiența, sunt responsabili, au grijă de tehnică și de roada, care este rezultatul muncii noastre comune.
– Reușiți să îndepliniți toate lucrările și măsurile agrotehnice la timp doar cu o singură echipă?
– De ce cu una? Mai avem una, mai mică, formată din doi mecanizatori: Viorel Stratelic și Veaceslav Țugui. Dânșii, la fel, muncesc pe tehnică modernă: combină Claas Lexion, tractoare John Deere, seria 7, și Challenger, semănători, cultivatoare și alt inventar necesar.
– Acum să discutăm despre lucrările agricole și despre faptul cum s-au descurcat acești mecanizatori, dar și alți angajați, toți, de altfel, harnici, cu sarcinile puse în fața lor.
– Ca și de fiecare dată – s-au descurcat bine, în termenii stabiliți, calitativ și eficient, așa precum sofienii știu a munci de ani de zile. Au fost recoltate cu succes culturile din prima grupă, deși puțin cu întârziere din cauza condițiilor meteo. Dar roada obținută a acoperit toate clipele ce ne pusese pe gânduri.
– Și culturile târzii?
– Pe rând, toate au fost puse la cale, adică recoltate, depozitate, luate la evidență, repartizate pentru ce avem nevoie etc., așa cum facem în fiecare an, atât doar, că anul acesta chiar am avut ce număra și cântări.
– Roada cărei culturi v-a impresionat cel mai mult în 2021?
– Porumbul. Demult tare nu am avut așa roade – în medie câte 10 tone la hectar. Plantele s-au dezvoltat bine, dar și numărul de știuleți a jucat un anumit rol.
– Dar sfecla de zahăr cu ce v-a bucurat?
– Am recoltat în jurul a 40 de tone de pe fiecare hectar, deși la început începuse să se strice. Dar am reușit, am avut o toamnă foarte bună.
– Acum, când roadele și-au ocupat locul tradițional în hambare și depozite, alte lucrări agricole mai aveți de finisat?
– Noi am încheiat absolut totul, ar fi fost de neiertat dacă nu reușeam, am avut timp frumos până acum. Dacă ar fi fost ceva ploi, era să să bucure și semănăturile de toamnă: 1000 hectare de grâu, 120 – de orz și peste 60 de hectare de mazăre de toamnă.
– V-ați isprăvit la timp și cu aratul pentru culturile de primăvară?
– Dar ce trebuia să așteptăm să cadă zăpada? Tradițional, după tehnologia veche, am arat de zăble peste 800 de hectare, altele 800 le-am afânat adânc fără a întoarce brazdele.
– Și acum…
– Acum mecanizatorii așează tehnica pentru iarnă: o curăță, o ung, o pregătesc de reparație sau de păstrare.
– Așa e, nu stă țăranul nostru nicio clipă, agricultura e un proces continuu, ca o rotație: numai s-au încheiat lucrările principale că au și pornit cele pentru roada anului viitor.
– După ce a pus la punct toate treburile toamnei, țăranul intră în casă, la călduț și, în pace, alături de cei dragi, își toarce dorurile în tihnă, face analiza anului ce se scurge în istorie, își odihnește spatele aplecat de dureri, obrazul bătut de arșiță și vânt, palmele bătătorite de la atâta muncă, dar și picioarele care au alergat ziulica întreagă, toată vara și încă și toamna aceasta lungă în deal și-n vale. Apoi, țăranul își aprinde focul în sobă să împrăștie frigul din casă și din hogeacul casei iese o dâră de fum, subțire și albă, ce urcă la cer, ca o rugă lui Dumnezeu de a-l ține sănătos să poată munci în continuare, dar și ca o mulțumire tot Lui, pentru încă o toamnă ce a trecut, pentru încă o bucurie că are cu ce-și ține familia și cu ce-și bucura inima.
– Ce filosofie țărănească frumoasă…
– Nu e filosofie, așa este viața noastră de la țară.
– Vă mulțumim pentru dialog și vă urăm de toate bune, DVS și întregului colectiv.
– Mulțumim. Domnul să ne aibă în pază. Aduc și eu felicitări colectivului, tuturor agricultorilor cu prilejul sărbătorii profesionale.
A dialogat
Valentina CEBOTARI