Creştinii ortodocşi de stil vechi au intrat în postul Crăciunului, ultimul din cele patru de peste an. Timp de șase săptămâni, aceştia se vor abţine de la consumul produselor din carne, a lactatelor, ouălor, dar şi de la plăcerile trupești.
În schimb, în postul Naşterii Domnului, în zilele de sâmbătă și duminică, credincioșii vor avea dezlegare la peşte, vin şi ulei.
Postul Crăciunului este al doilea cel mai mare din calendarul bisericesc şi durează 40 de zile. Acesta se încheie în data de 6 ianuarie, ajunul Nașterii lui Iisus Hristos.