Slusari: „Vom mânca legume din plastic din Turcia și China”
Ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari avertizează moldovenii că, în viitorul apropiat, ar putea consuma doar legume de import.
„Azi am fost la familia unui fermier din raionul Leova, cu care ne cunoaștem zeci de ani. Cresc ardei, vânătă, varză și cartofi pe o suprafață de 45 hectare, cu irigare. Au reușit sa accede în rețelele de supermarketuri, întrucât au lucrat mult asupra calității. De ce vorbesc în trecut despre succesele lor? De atâta că la anul nu mai vedem legume autohtone de la acest fermier pe rafturile magazinelor. Nu mai vor sa crească legume! Gospodăria nu iese din credite. Nu are resurse financiare suficiente. Se confruntă cu deficitul forței de muncă și cu importuri excesive de legume din țările cu subvenții considerabile. Chiar în România producătorii de legume primesc 80 de procente de subvenții pentru procurarea sistemelor de irigare și sumă fixă de ajutor financiar la fiecare hectar”, a scris Slusari pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui, dacă în perioada imediat următoarea nu pornim un program de susținere reală a legumicultorilor autohtoni, inclusiv prin limitarea importurilor, atunci este foarte aproape timpul când vom mânca anul împrejur legume din plastic din Turcia și China.