Misiune de salvare: Un mistreț a rămas imobilizat într-un laț în pădure

Un mistreț a fost salvat după ce a rămas blocat într-un laț. Animalul a fost observat de un voluntar al Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) care se plimba prin pădure.

Voluntarul imediat a apelat serviciul 112 și a raportat cazul. Într-o oră, câțiva polițiști au ajuns la fața locului. În acest timp, Mihai a găsit prin preajmă alte 6 capcane.
Ulterior, la fața locului au sosit și angajații Inspectoratului pentru Protecția Mediului, conducerea Ocolului Silvic Căușeni și doi pădurari. Toți cei prezenți au decis inițial să tranchilizeze mistrețul, pentru a-l elibera din laț într-un mod sigur.

„Au fost sunate zeci de numere, persoane și instituții. După ore în șir de sunat, umilit și cerșit, am ajuns la concluzia disperată că nu putem găsi tranchilizant nicăieri în întreagă țară.

Nici veterinarul de la Grădina Zoologică din Chișinău nu ne-a putut ajuta, susținând că substanța pe care o deține este letală dacă e aplicată mistreților”, a explicat voluntarul SPPN.

Potrivit SPPN, ca alternativă, au fost chemați trei vânători. Aceștia au venit cu doi câini din rasa Laika siberiană, specializați în urmărirea și încolțirea mistreților și a urșilor. Bărbații au tăiat lațul în timp ce câinii lătrau și distrăgeau mistrețul. Operațiunea de eliberare a durat jumătate de oră, iar în cele din urmă mistrețul a fost eliberat.