Unde va fi amplasată cea mai înaltă clopotniță din Moldova

Din cele mai vechi timpuri, teritoriul actualei Republici Moldova îi atrăgea pe credincioşi, care considerau acest pământ drept unul sfânt.

La Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni se află în plină construcție cea mai înaltă Clopotniţă din Republica Moldova, autor de proiect este Tatiana Brumă, arhitectul – Corneliu Crețu, scrie Glia Drochiană.
Acesta a fost visul Arhimandritului Rafael, fostul stareţ al mănăstirii, care a mers mai departe de idee, convenind unde să fie amplasată Clopotnița, ce elemente trebuie să conțină și cum va arăta în tot Complexul monahal. A reușit să-i pună temelia, iar cu vreo jumătate de an înainte de a se stinge din viață dânsul a reușit să sfințească piatra de temelie.
Iar acum Starețul Arhimandrit Vlasie, împreună cu toți creștinii vrea să ducă la bun sfârșit lucrarea. A fost săpat cotlovanul pentru fundație, turnate turnurile de fixare a fundamentului, vara s-a reușit scoaterea acestui element la suprafața solului.
Lucrările de construcție a Clopotniței de la mănăstirea Nicoreni sunt în plină desfășurare.
Piatră cu piatră, zi de zi, în ograda mănăstirii se conturează un adevărat monument arhitectural, iar prin mila și voința lui Dumnezeu lucrările de construcție vor continua până a fi dus la bun sfârșit acest proiect.
Împreună, mână de la mână, se face un lucru frumos și important pentru toți creștinii din întreaga țară, care vin din toate colțurile să se roage Domnului din acest Locaș Sfânt, unde mai domină atmosfera rugăciunilor starețului Rafael, dar și o atmosferă profund religioasă. Împreună va fi construită cea mai înaltă Clopotniță din Republica Moldova, unde prin dangătul clopotelor, se va auzi glasul Lui Dumnezeu, ce va chema enoriașii la rugăciune.
Construcția va avea o înălțime de 49 de metri, 5 etaje şi un nivel subteran. La parter se vor ţine slujbe pentru enoriaşi, iar la nivelele superioare vor fi ateliere şi încăperi pentru personalul mănăstirii. Echipa de arhitecţi a pregătit nu doar proiectul, dar și planul de amenajare a curţii, care va fi decorată cu pavaj şi foişoare şi vor fi condiţii pentru slujbele religioase în aer liber.
Echipa de arhitecți a elaborat proiectul gratuit, iar acum este nevoie de aproape 10 milioane de lei, bani pe care slujitorii mânăstirii speră să-i adune cu ajutorul enoriaşilor.
Părintele Rafael își dorea să creeze în jur o zonă plăcută, primitoare, un colţ de rai, să încapă toţi creştinii aici în teritoriu unde este linişte sufletească.
„Biserica este stâlpul omenirii, iar mănăstirea este stâlpul rugăciunii ce duce greutatea rugăciunilor fiecărui om.”
Cor. „GD”