Nu e neapărat să căutăm destinații exotice pentru vacanțe, fiindcă și în Moldova avem ce admira și sunt locuri unde ne putem odihni frumos. În satul Selemet, raionul Cimișilia, există o agropensiune, desprinsă parcă din povești. Aici totul este amenajat în stil tradițional. Ideea de a înființa această afacere le aparține Larisei Jaloba și fiicei sale. Au cumpărat o casă bătrânească și au restaurat-o. Iar în toamna acestui an, au avut primii oaspeți, între care și turiști veniți tocmai din Norvegia.
Maria-Mădălina Jaloba, fiica administratoarei: „Pe teritoriul pensiunii avem și un muzeu cu artizanat tradițional moldovenesc, iar pensiunea are ca scop, în primul rând, dezvoltarea turismului în localitate, totodată, și dezvoltarea economică a localității, și nu în ultimul rând, să vină și turiști din Moldova, cât și cei internaționali, ca să se cazeze sau să facă anumite evenimente.”
Pășind pragul acestei pensiuni, ne întoarcem în copilăria petrecută la țară. Iar bucatele servite amintesc de cele cum făcea mama sau bunica, odată. „Turiștii care vor veni vor gusta din legume proaspete, carne sau lactate din localitatea noastră, produse în satul Selemet și crescute aici, în grădina noastră. Mămăligă, plăcinte, friptură cu brânză de oaie, sarmale, zeamă și diferite dulciuri din zahar, ce mâncam când eram copil.”
Pensiunea e destinată nu doar pentru oaspeții din afară, dar și pentru oamenii de pe loc.
Maria-Mădălina Jaloba, fiica administratoarei: „Pe lângă cazarea turiștilor și diferite activități de promovare a neamului nostru, totodată, se vor face diferite întâlniri, evenimente, banchete, atât pentru turiști, cât și pentru locuitorii din satul nostru.”
Satul Selemet ar putea deveni o nouă atracție turistică pentru cei care vor să cunoască tradițiile și valorile neamului.
Larisa Jaloba, administratoarea agropensiunii: „Avem diferite lăicere, țoale, părătare, prosoape cum erau pe timpuri. Avem material, zeci de metri, cum erau pe timpuri, le ținem ca amintire.”
Antreprenoarea spune că a riscat mult pornind această afacere de familie, dar cu încetul au reușit, iar acum sunt bucuroase să primească turiști de pretutindeni.
Larisa Jaloba, administratoarea agropensiunii: „Pe atunci stăteam pe gânduri să încercăm sau să nu încercăm, pentru că e un risc, nu cunoșteam multe lucruri. Și am început, au fost și probleme, când ajungeam la stat să ne susțină e mai problematic.”
În prezent, agropensiunea din Selemet poate caza până la 8 turiști. Deși sunt la început de drum, pe viitor, Larisa Jalobă și fiica ei doresc să-și extindă afacerea și deja reconstruiesc o altă casă bătrânească.