ULEI HORTICOL: Când și cum îl aplicăm pentru protejarea pomilor

Tratamentul cu ulei horticol este foarte eficient pentru protejarea pomilor fructiferi. Efectul este de insecticid prin combaterea formelor hibernante de dăunători.

1. Ce este uleiul horticol?

Uleiul horticol este un produs petrolier care asigură baza pentru dizolvarea unei substanțe cu efect insecticid – cel mai frecvent fiind vorba despre imidacloprid.

2. Când se aplică uleiul horticol?

Tratamentul cu ulei horticol se poate face atât toamna, cât și iarna sau primăvara devreme. De subliniat că uleiul horticol trebuie aplicat în perioada vegetativă, până la umflarea mugurilor. Momentul optim pentru tratamentul cu ulei horticol este la sfârșitul repausului vegetativ și începutul dezmuguritului.

Recomandarea este ca uleiul horticol să se aplice după toaletarea pomilor și după ce aceștia au fost tratați cu o soluție cupru metalic 50%. Între cele două tratamente ar fi bine să fie lăsate câteva zile distanță.

3. Condiții pentru aplicarea uleiului horticol?

Ca uleiul horticol să aibă eficiență, el are nevoie să fie aplicat într-o zi cu temperaturi pozitive și în care să nu existe risc de îngheț ulterior sau condiții de vânt sau umezeală excesivă – ninsori sau ploi.

4. Ce dăunători se combat cu uleiul horticol?

Uleiul horticol este eficient în combaterea mai multor dăunători. Tratamentul cu ulei horticol reduce semnificativ formele hibernante ale acarienilor și ale păduchelui din San-Jose, dar și al afidelor și al altor dăunători care hibernează.

Tratamentul cu insecticide dizolvante în ulei horticol nu garantează protejarea livezii, dar reduce riscul. Dăunătorii vizați pot apărea în exploatație, dar în numă mai redus, fiind mai ușor de controlat și de combătut cu tratamente ulterioare.

5. Se poate amesteca uleiul horticol cu alte tratamente?

Amestecarea uleiului horticol cu alte produse de livadă trebuie să respecte indicațiile producătorului. De regulă nu se recomandă combinarea substanțelor cu uleiul, dar sunt și excepții pe care le veți regăsi pe eticheta produselor.

6. Câte tratamente cu ulei horticol se pot face pe an?

Numărul de tratamente cu ulei horticol este limitat. El se poate aplica o dată în toamnă, după căderea frunzelor, și apoi iarna sau primăvara. Nu se vor face decât aceste două tratament, iar dacă nu l-ați putut face pe cel din toamnă, nu dublați tratamentul din primăvară.

7. La ce pomi se face tratamentul cu ulei horticol?

Tratamentul cu ulei horticol se face obligatoriu la măr, păr, și gutui. La cireș, vișin, cais sau prun, uleiul horticol se dă numai dacă ați avut acarieni sau afide în anul precedent.

Ultiul horticol nu este necesar la piersic sau necrarin.

8. Cum se prepară uleiul horticol?

Pentru eficiența tratamentului este obligatorie respectarea indicațiilor de preparare a soluției, urmându-se recomandările producătorului.

9. Cum se aplică uleiul horticol?

Uleiul horticol se poate aplica cu ajutorul unui vermorel sau cu au atomizor mecanizat, în funcție de suprafața pe care doriți să o tratați. Respectați întotdeauna concentrațiile și recomandările înscrise pe ambalaj.

10. Ce ulei horticol se poate folosi?

Alegerea uleiului horticol nu este o sarcină dificilă. Pe piață sunt mai multe produse similare, de la mai mulți producători. Eficiența lor este asigurată nu de numele producătorului, ci dacă optați pentru achiziționarea uleiului horticol de la un distribuitor autorizat și nu din surse nesigure, care vă pot oferi produse falsificate, cu conținut diluat, expirat sau afectat de condițiile impropre în care a fost depozitat.

Prețul uleiului horticol diferă în funcție de producător și de cantitatea oferită în ambalaj.