Ilie Cravciuc riscă să rămână cu sfecla pe deal
Trebuie să ai o pasiune aparte pentru agricultură dacă vrei să o practici la modul serios. Pentru că acest domeniu nu aduce doar profit, dar și probleme.
Suntem la mijloc de noiembrie, dar unii fermieri încă adună roada de pe câmp.
„Recoltăm porumb pentru grăunțe. În total în anul de față avem cultivate 90 hectare de pe care se recoltează în prezent aproximativ 11 tone la hectar de grăunțe.”
Ilie Cravciuc, agricultor
După recoltare, urmează alte lucrări, specifice anotimpului.
„Concomitent, se petrece și prelucrarea solului din urmă, adică aratul. La recoltare lucrează o singură combină, deoarece suprafața ne permite să recoltăm cu o singură combină.”
„Oamenii lucrează cu entuziasm, căci sunt remunerați la timp.”
În acest an, roada este mult mai bună decât în anii precedenți.
„Anul de față a fost favorabil pentru toate culturile, îndeosebi pentru porumb. Comparativ cu anul trecut, porumbul s-a dezvoltat destul de bine, știuleții sunt frumoși și roada la hectar este corespunzătoare. Suntem mulțumiți de hibrizii pe care îi cultivăm și de rezultatele obținute.”
Lucrurile în agricultura nu pot fi întotdeauna previzibile. Și nu de fiecare dată strategiile și planurile funcționează.
„Cea mai mare problemă la moment este faptul că în ultimele două luni, septembrie și octombrie, nu au fost precipitații și s-a semănat grâul în pământ uscat, dar, aceasta încă este suportabil. Cea de-a doua problemă este cu recoltarea la sfecla de zahăr. În prezent practic fabrica nu primește, nu lucrează.”
După ce a investit și a muncit un an de zile, fermierul riscă să rămână cu roada pe deal.
„Am fost anunțați că recoltarea va avea loc în a doua jumătate a lunii noiembrie, dar la fabrică vor primi sfecla din decembrie. Nu știu ce să spun, ce să prezic, depinde ce timp vom avea atunci, favorabil sau nu. Dar există posibilitatea să se repete anul 2014, atunci când multă sfeclă a rămas pe câmpuri, în genere nu s-a recoltat. Așa că, nu știm cum va fi, vom reuși să pregătim câmpul pentru anul viitor, sau va rămâne totul pentru primăvară.”
Specialiștii în domeniu susțin că anul acesta, țara noastră înregistrează o producție record de patru milioane de tone de cereale, două milioane fiind de porumb, un milion și 100 mii tone de grâu și 800 mii tone de floarea-soarelui.
Se estimează că jumătate din recolta de porumb va merge la export.