Chinezii își fac provizii de varză. Nu pot cumpăra mai mult de 3 bucăți
Locuitorii mai vârstnici din Beijing îşi umplu cămările cu varză, dând un nou sens unei vechi tradiţii, după ce guvernul le-a recomandat cetăţenilor să-şi facă acasă stocuri de bunuri de primă necesitate, în eventualitatea unor crize, relatează Reuters.
Supermarketurile au limitat vânzările la trei verze de persoană, dar şi aşa cumpărătorii sosiţi după ora 9 au plecat cu mâna goală.
Pe platforma socială Weibo, o versiune chineză a Twitter, topicul „Ministerul Comerţului încurajează gospodăriile să îşi facă stocuri de produse de bază” a înregistrat peste 17 milioane de vizualizări şi peste 5.000 de comentarii.
Numeroase comentarii speculau o posibilă legătură între apelul la stocarea de alimente şi planurile pentru un atac asupra Taiwanului. În plus, au apărut îngrijorări că temperaturile extreme ar putea afecta producţia şi transportul legumelor, ale căror preţuri au crescut deja în ultimele săptămâni, în unele cazuri preţurile fiind mai mari decât la carne.