Încă un producător agricol a devenit membru al asociaţiei MOVCA
Un producător agricol din satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă, a devenit recent membru al Asociaţiei MOVCA. Vorbim despre Mihai Anegroaie, care în primăvara acestui an a înfiinţat o livadă de alun, aflată în primul an de conversie la agricultura ecologică.
Livada de alun are o suprafaţă de peste 40 ha, pe care producătorul planifică să o extindă până la 60 ha. Această activitate reprezintă prima sa experienţă în domeniul producerii agricole ecologice.
Gospodăria lucrează în prezent în total 85 ha de teren agricol, pe care mai cultivă 20 ha de livadă de prun, precum şi 20 ha de porumb.
Mihai Anegroaie susţine că aşteptările sale legate de calitatea de membru al Asociaţiei MOVCA ţin, în special, de posibilitatea şcolarizării, a accesării pieţei de desfacere, de tot ce generează valoare adăugată, precum şi de obţinerea suportului financiar.
Asociaţia MOVCA dispune în prezent de 73 de membri – fermieri, procesatori, asociații de fermieri, distribuitori, importatori, exportatori, consultanți, vânzători şi consumatori.