Proiectului ,,Livada Moldovei” – prelungit până în 2023
Agenții economici care activează în domeniul horticol vor putea accesa împrumuturi, la condiții avantajoase, pentru dezvoltarea afacerilor, în urma extinderii Proiectului ,,Livada Moldovei” până la 27 mai 2023 de legislativ.
Modificările operate au ca scop implementarea cu succes a proiectului ”Livada Moldovei” și valorificarea resurselor Băncii Europeane de Investiții (BEI) destinate restructurării sectorului horticol și vitivinicol al Republicii Moldova.
În conformitate cu amendamentul la Contractul de Finanțare, BEI va oferi sumele nedebursate din creditul pentru realizarea proiectului în circa 35 de tranșe.
Resursele sunt destinate modernizării și restructurării lanțului valoric al sectorului horticol al Republicii Moldova prin facilitarea accesului la resursele creditare și de leasing oferite de BEI.
În continuare se urmărește tehnologizarea și mecanizarea proceselor de producere primară prin promovarea metodelor intensive de producere a fructelor, dotarea cu sisteme de irigare și anti-grindină, modernizarea și tehnologizarea proceselor post-recoltare și de procesare, dezvoltarea pepinierelor pentru producerea materialului săditor autohton, diversificarea piețelor de desfacere.
Contractul de finanțare cu BEI pentru realizarea proiectului ”Livada Moldovei” a fost semnat pe 31 iulie 2014. Bugetul total pentru implementarea Proiectul ,,Livada Moldovei” a constituit 120 milioane de euro, dintre care mai sunt disponibile 59 milioane de euro. Creditele din cadrul proiectului pot fi accesate la o rată a dobânzii convenabilă, cu termenul de recuperare de maxim 10 ani. Valoarea minimă a creditului este de 5 mii de euro.