Probleme la recoltarea porumbului
Recoltarea cerealelor din grupa a II-a în unele raioane a început, iar în altele, se mai tărăgănează, mai ales în cazul porumbului, care se află încă pe câmp. Roada acestuia poate fi compromisă de ploile care inevitabil vor urma în perioada următoare. Astfel, agricultorii ar putea suporta pierderi uriașe, deși recolta va fi mai bogată decât anul trecut, cu 50 la sută.
”Porumbul stă încă pe câmp, motivul fiind umiditatea mare în această perioadă. Desigur, dacă vor începe ploile, agricultorii vor fi nevoiți să recolteze porumbul rapid și să-l usuce artificial. Se estimează o roadă bogată în acest an și de porumb, în jurul a 2 milioane de tone. Probabil jumătate din acest volum va merge la export. De fapt, în acest sezon avem producții bune și la floarea soarelui, care în mare parte a fost recoltată, fiind circa 800 de mii de tone”, menționează președintele Asociației Exportatorilor și Producătorilor de Produse Agricole și Cerealiere, Igor Grigoriev.
Cu privire la preț, în contextul unei producții mai înalte în acest an, specialistul dă de înțeles că acesta va fi mai mare.
”Prețul va crește, căci asistăm la această criză energetică, care generează scumpiri în toate domeniile. Floarea soarelui se vinde acum cu 11,50 lei și sunt șanse că va ajunge și la 13 lei. Vom vedea cu ce preț se va vinde porumbul, dar pot să vă spun că există multe companii care au semnate contracte cu prețuri neavantajoase și care suportă pierderi colosale, căci au în contracte specificat prețul de 8 lei, de exemplu, iar acum sunt nevoiți să cumpere producția cu 11,50 lei”, a mai declarat Grigoriev.
sursa: agroexpert.md