90% dintre paturile de la terapie intensivă, ocupate / VIDEO
Situația redevine din ce în ce mai alarmantă în Moldova din cauza pandemiei de COVID-19. Potrivit Ministerului Sănătății, la ziua de astăzi, peste 90% din paturile de la terapie intensivă activate pentru persoanele confirmate pozitiv la coronavirus sunt deja ocupate.
Svetlana Nicolaescu, Secretar de Stat: „La moment, avem mobilizate în sistem, la nivel național, peste 2.800 de paturi destinate pacienților COVID, inclusiv peste 300 de paturi de terapie intensivă, dar vedeți că ocuparea acestor paturi este destul de înaltă. Deci, în permanență suntem în situație să mobilizăm paturi noi atât în Chișinău, cât și în raioanele țrăii.”
91% dintre persoanele internate la Terapie Intensivă nu sunt vaccinate împotriva COVID-19, fapt ce denotă că această cifră va continua să crească într-un rimt rapid, a mai atenționat secretarul de stat a Ministerului Sănătății.
Svetlana Nicolaescu, Secretar de Stat: „La ziua de astăzi, din totalul pacienților internați cu diagnostic COVID, 88% dintre aceștia nu au schema de vaccinare completă. Din pacienții pe care îi avem la terapie intensivă, cei care necesită îngrijiri medicale intense, 91% dintre aceștia nu au schema de vaccinare completă.”