Moldova rămâne fără ape

Satul Izvoare din raionul Florești… seacă. Cele 13 izvoare, care au adus numele localității, riscă să dispară. În unele, apa abia de picură, iar altele s-au înfundat, uitate de localnici, dar și de autorități. Specialiștii spun că totul se întâmplă din cauza schimbărilor climatice și a defrișărilor masive, relatează NordNews.

Tudor Cemîrtan și-a construit casa chiar lângă izvorul săpat de tatăl său, care a dorit să aibă „o cană de apă pe lumea cealaltă”.

„Am rămas eu și trebuie să am grijă. Dacă nu voi mai fi eu, am băiat care trăiește mai la deal și va avea el grijă. Numaidecât, că ne mândrim, nu doar eu, aici sunt mai mulți care au făcut izvoare, aici sunt tăblițele la toți.”

Cândva, izvoarele erau o sursă importantă de apă pentru localnici. Aici oamenii își potoleau setea, își spălau rufele și obiectele cele mai de preț.

„Eu aici am crescut erau frumoase izvoarele, apa era mare. Ne duceam la spălat rufe, țoale, așa cum era pe vremea aceea, prin 90 – 80”

La Izvoare seacă și fântânile. Asta pentru că nici ele nu sunt curățate la timp. Localnicii au schimbat apa dură din izvoare și fântâni pe cea filtrată de la robinete.

„Mai toate fântânile de pe văile acestea seacă, nu doar izvoarele și fântânile din ogrăzile oamenilor. Mergeam la izvoare și spălam haine, țin minte că acolo era și loc special pentru spălat, luam apă cu căldarea și turnam, era frumos, dar acum apă nu mai este.”

„Și în fântâni seacă apa, dar eu mă gândesc că seacă deoarece nimeni nu mai umblă la ele, la fântână trebuie să umbli, dar deja în sate nici oameni nu-s.”

Primarul satului spune că încearcă să salveze izvoarele. Acum doi ani, acestea au fost curățate, doar că nu a fost suficient. Izvoarele s-au înfundat din nou.

„Sperăm pe viitor la vreun proiect cu careva specialiști cu care vom lucra asupra acestor izvoare și a le reda din nou viață, ca în trecut.”

Ecologistul Ilia Trombițchi susține că secarea fântânilor și izvoarelor este o problemă actuală pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar cauza principală este lipsa fâșiilor forestiere din apropierea sursei de apă.

„În condițiile schimbărilor climatice noi pierdem mai multă apă decât păstrăm. Evident că deficitul apelor de suprafață provoacă secarea fântânilor și în genere, pierderea apei.”

Satul Izvoare numără aproape o mie de locuitori.