Studiu: Instagram este nociv adolescenților, în special fetelor

Facebook a găsit în mod repetat că Instagram este o aplicație dăunătoare față de numeroși adolescenți, în special fetele, potrivit unui raport publicat de Wall Street Journal.

 

Wall Street Journal a citat studii făcute de Facebook în ultimii trei ani care au examinat cum Instagram afectează tinerii, adolescentele fiind cele mai afectate. O prezentare internă făcută de Facebook arată că dintre adolescenții care au raportat gânduri suicidale, 13% dintre utilizatorii britanici și 6% dintre utilizatorii americani au găsit că problema vine de la Instagram.

 

„32% dintre adolescente spun că atunci când se simțeau prost în privința corpurilor lor, Instagram le-a făcut să se simtă mai prost”, au notat cercetătorii. Facebook ar fi găsit că 14% dintre băieții din SUA au spus că Instagram i-a făcut să se simtă mai prost în privința lor.

 

În vreme ce Facebook a concluzionat că un procent considerabil de adolescenți nu sunt afectați în mod negativ de către Instagram, potrivit Wall Street Journal, caracteristicile pe care compania le-a identificat ca fiind cele mai nocive sunt parte din configurația sa cheie.

 

Potrivit raportului, cercetătorii au avertizat că unele postări pot împinge utilizatorii către conținut care poate fi dăunător. Aplicația are de asemenea o cultură a publicării doar a celor mai bune imagini și momente, și operează ca un produs ce dă dependență.

 

Tinerii sunt cheia succesului Instagram. Mai mult de 40% dintre utilizatorii Instagram au 22 de ani sau mai puțin, potrivit documentelor consultate de WSJ.

 

Într-o postare pe blog, șefa pentru politici publici a Instagram, Karina Newton, a răspuns la aceste informații publicate și a spus că compania cercetează moduri de a face utilizatorii să nu se mai gândească prea mult la anumite tipuri de postări de pe Instagram.