Moldovenii au vin în beci, dar ce vor face turiștii?…
Sărbătoarea „Ziua Naţională a Vinului”, care are loc tradițional în Piața Marii Adunări Naționale din capitală, dar și la vinăriile din țară, a fost anulată.
”Stimaţi reprezentanţi ai sectorului vitivinicol, susţinători şi promotori ai vinului moldovenesc, Vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic, întru prevenirea răspândirii infecţiei Covid-19, toate evenimentele publice, festive, vor fi anulate, inclusiv Ziua Naţională a Vinului. Chiar dacă nu ne întâlnim anul acesta în PMAN, vă suntem aproape, cinstind tradiţiile moldoveneşti, mândri de produsul care ne duce faima în toată lumea – vinul şi brandul de ţară Wine of Moldova! Aveţi grijă de voi şi de cei dragi”, scriu reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului, pe pagina sa de Facebook.
„Ziua Naţională a Vinului” s-a desfăşurat pentru prima dată în 2002. Tradițional, evenimentul are loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și la vinăriile din ţară, în primul weekend din luna octombrie, după recoltarea strugurilor.