O dronă va verifica temperatura turiștilor care se vor afla în weekend pe plaja din Ostia, Italia, acțiunea având loc în cadrul măsurilor anti-Covid, relatează DIGI24.
Politia locală din Treviso, Italia, a fost printre primele care au activat dronele pentru măsurarea temperaturii cetățenilor.
Controlul temperaturii va avea loc sâmbătă şi duminică, pe coasta Ostiei, în intervalul 11.00-16.00.
Drona se va deplasa la o înălțime de cel puțin 25 de metri de nivelul apei şi la o distanță de cel puțin 30 de metri de oameni.
Autoritatea de sănătate publică nu a oferit detalii, limitându-se să spună că „verificarea temperaturii va avea loc automat de dispozitivul Ostia pe plajă”. Dacă temperatura depășește 37,5° C, probabil vor fi declanșate verificări mai aprofundate.
În Italia nu este prima dată când temperatura cetățenilor este măsurată de la distanta cu o dronă.
O măsură similară a fost dispusă în mai 2020, imediat după lockdown-ul din martie-aprilie, pentru persoanele care se aflau în zonele publice ale oraşului. Atunci au fost folosite două drone, una cu o greutate de 800 de grame şi alta de un kilogram, capabile să funcţioneze chiar şi la înălţimi mai mari şi pe vreme nefavorabilă.
Dronele au fost programate pentru a identifica numai persoanele cu temperatura peste 37,5 ° C şi aveau activată funcţia de urmărire automată a persoanelor cu febră.