Exporturile franceze de vin își revin de după criză
Exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase au crescut cu peste 42 la sută în primul semestru al acestui an, revenind pe anumite pieţe la nivelul la care erau înaintea pandemiei, a anunţat Federaţia exportatorilor francezi din acest domeniu.
“Într-un context internaţional care rămâne incert, exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase şi-au revenit cu o cifră de afaceri de 7,25 miliarde de euro. Această creştere, spectaculoasă în comparaţie cu 2020 este una relativă, pentru că în termeni de valoare este vorba de un avans de doar 8,6 la sută comparativ cu 2019”, a precizat Federaţia.
Datele mai arată că, relansarea din primul semestru s-a manifestat în toate regiunile globului, chiar dacă amploarea variază.
“Este dificil să tragem concluzii foarte clare de pe urma acestei reveniri. Pe de o parte, eliminarea sancţiunilor americane asupra vinurilor şi băuturilor spirtoase franceze în cursul primului semestru a fost un factor de stimulare. În acelaşi timp, suntem într-o perioadă de recuperare şi redeschidere a anumitor pieţe”, mai precizează Federația.
Cu toate acestea, gerul catastrofal din aprilie a generat temeri referitoare la o producţie extrem de scăzută pentru viticultorii francezi în acest an. Conform ultimelor prognoze, recolta de vin din acest an ar urma să fie cu până la 30 la sută mai mică decât în 2020.