Cultivarea strugurilor de masă în sere. Cât e de rentabilă?
Cultivarea viţei-de-vie în seră oferă unele avantaje legate de controlul temperaturii şi al umidităţii aerului, de obţinerea unor recolte mai timpurii, dar şi a unor preţuri mai bune de comercializare.
În cazul lui Victor Bîrnaz din satul Chetrosu, raionul Drochia, membrul Asociației MOVCA, acest tip de producere creează şi unele condiţii necesare pentru obţinerea strugurilor ecologici. Fermierul dispune de un teren de 0,93 hectare certificat ecologic, împărţit în trei părţi, pe care cultivă în prezent viţă-de-vie în seră pe 0,23 hectare, iar pe cealaltă suprafaţă – căpşun şi porumb în câmp deschis.
„Foarte mult m-a ajutat faptul că via este cultivată în seră. Anul acesta, cu două săptămâni a întârziat coacerea în câmp deschis, iar eu am ieşit pe piaţă cam cu o săptămână mai devreme şi preţul e bun.”
Producerea strugurilor ecologici este ocupaţia sa principală, iar în acest moment este preocupat cel mai mult de recoltarea şi comercializarea producţiei.
Recoltarea a început-o încă pe 26 iulie şi preconizează să o încheie la mijlocul lunii septembrie.
„Vindem în marketurile din Drochia, şi la târgurile EcoLocal din capitală, dar sperăm ca în viitor să ieşim şi la export.”
Anul trecut, sezonul de vegetaţie a început mai devreme, iar din cauza temperaturilor ridicate de afară a fost necesară mai multă muncă de ventilare în seră. Coacerea a avut loc însă concomitent în seră şi în câmp deschis.
Victor Bîrnaz susţine că pentru el acest an agricol este unul bun, dar şi de cel de anul trecut se declară mulţumit. Şi chiar dacă spune că e nevoie de foarte multă muncă, crede că totuşi e mai avantajos să cultive via în seră.
„Riscurile sunt mai uşor de controlat. În câmp deschis, dacă e vânt sau plouă, există risc inclusiv pentru polenizare. Noi în seră avem însă un sistem de ventilare şi putem face în aşa fel încât să circule curenţii de aer şi să regleze temperatura şi umiditatea.”
Anul acesta, chiar şi în condiţiile unor temperaturi destul de scăzute, fermierul a reuşit să obţină o polenizare bună a ciorchinilor.
Pentru a avea rezultate, e nevoie însă ca lucrările să se facă la timpul cuvenit, rapid, dar şi corect. Şi cum producerea strugurilor în seră este o practică nouă, constată că e complicat să găsească lucrători pe care să-i învețe şi să poată conta pe calitatea lucrărilor efectuate.
„Eu, când vine vorba de lucrările de bază, le fac împreună cu soţia mea, dar la cele mai puţin importante sau la îngrijirea şi recoltarea căpşunelor angajez şi alţi 3-4 lucrători.”
Via este în rod din 2016, iar Victor Bîrnaz dispune în prezent de aproximativ 60 de soiuri extratimpurii, timpurii şi medii, de bază fiind Arcadia, Codreanca, Chişmiş şi Prezentabil, iar pe acesta din urmă l-a realtoit cu alte varietăţi.
Totodată, timp de câţiva ani, printre rândurile de vie a cultivat şi căpşuni, pe care i-a transplantat afară, iar după ce se va odihni solul, îi va răsădi înapoi.