Până la 1 septembrie au rămas zile numărate, așa că pregătirile pentru noul an școlar sunt în toi. Vânzătorii de la Piața din Bălți și-au expus marfa la tarabe și așteaptă cumpărătorii. Ca în fiecare an, de unde au, de unde n-au, părinții vor fi nevoiți să scoată din buzunare cel puțin trei mii de lei.
Cele mai solicitate articole sunt ghiozdanele, rechizitele și hainele, atât cele clasice, cât și cele de tip sport. Din cauza prețurilor ridicate, părinții spun că sunt nevoiți să cheltuie de la 3 până la 5 mii de lei, pentru a-și pregăti copiii de școală, relatează NordNews.md.
„Cumpărăm caiete, stilouri, penar, tot ce trebuie, desigur. Am cheltuit aproape 4000 de lei, dar încă mai trebuie. Am cumpărat abia jumătate, deoarece prețurile sunt mari, iar salariile mici, de aceea economisim, ca să cumpărăm măcar ceva pentru copil.”
„Luăm ce trebuie, am făcut lista ce să cumpărăm la copil. Fustiță i-am cumpărat, uniformă, pantaloni, costum sportiv. Să vă spun, am cheltuit aproape 5000 de lei. Am cumpărat tot aceea ce și anul trecut.”
„Prețurile la unele lucruri sunt exagerate, la altele, normale. Sperăm să fie prezența fizică, pentru că copii de clasa 1 nu vor putea face lecții online.”
„Cămașă albă, pantaloni negri, rechizite, încălțăminte sport, încălțăminte pentru clasă. Cumpărăm de toate, pentru că sperăm să înceapă școala în regim normal.”
Comercianții spun că anul acesta vânzările sunt mai bune față de anul trecut și dau asigurări că prețurile au rămas neschimbate.
„Oamenii își fac griji că lecțiile vor fi fără prezența fizică a copiilor, iar din acest motiv cumpără doar strictul necesar. Cumpără carioci, creioane, plastilină, rechizite de primă necesitate.”
„Încetișor, nu prea merg vânzările. Mulți părinți încă nu cunosc dacă copiii vor merge la școală. Cumpără pixuri, caiete, albume de desen, creioane colorate, carioci, acuarele.”
„O pereche de pantaloni, ca și o camașă, costă 300 de lei. Cam scump. Dacă părinții cumpără pentru un copil, le mai ajung bani, dacă pentru doi-trei, le vine mai greu,” spun vânzătorii.
La Piața din Bălți, în medie, o cămașă poate fi procurată cu 350 de lei, o pereche de pantaloni costă 400 de lei, iar un costum sportiv – 650 de lei.