Bălțata Românească își ia avânt printre crescătorii de vaci

Tot mai mulți crescători de vite au prins gustul pentru rasa Bălțata Românească, înființând noi ferme în toată țara, în colaborare cu Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțata Românească” tip Simmental (ACVBR-Sim).

Astfel, crescători de vite din Harghita, Cluj, Bihor, Arad și Bacău s-au organizat și, împreună cu ACVBR-Sim și asociațiile partenere, au pus la punct detaliile noilor ferme de Bălțata Românească, se arată într-un anunț postat pe pagina de Facebook a asociației.

Din septembrie, aceste ferme vor fi populate cu viței care, la sfârșitul perioadei de îngrășare, vor pleca spre abatorizare având 750-800 de kilograme.

„Iată că proiectele ACVBR-Sim prind viață cu ajutorul fermierilor, pentru fermieri și pentru consumatorii din România!”, se scrie în postarea asociației.

De altfel, după cum se poate observa din comentariile la această postare, interesul crescătorilor de vite este din ce în ce mai mare pentru Bălțata Românescă, numeroase cereri de colaborare venind și din alte județe precum Buzău, Maramureș, Sibiu sau Timiș.

Produsele sub marca „Bălțata Românească – produse românești” vor fi prezente din această toamnă pe rafturile magazinelor din România.