Când vor fi acordate plățile directe per cap de animal
Plățile directe per cap de animal se vor acorda în premieră în acest an. După primul apel desfășurat, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a recepționat 416 de solicitări, dintre care 197 – pentru deținătorii de bovine, 128 – ovine și 91 – caprine. În total, 322 de fermieri vor beneficia de susținere. Plata directă per cap de animal se acordă o singură dată pe an.
În cadrul unei ședințe la AIPA, reprezentanții asociațiilor de profil din sectorul zootehnic au solicitat ca în procesul de examinare a cererilor, termenul limită per etapă să fie diminuat.
Directorul Agenției a dat asigurări că, în a doua jumătate a lunii august, se va depune tot efortul pentru a demara procesul de autorizare a plăților pentru solicitanții ale căror dosare au fost declarate valide.
Banii vor fi alocați din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural și, conform datelor preliminare, vor contribui la stimularea creșterii și întreținerii a peste 13 mii de bovine, mai mult de 28 de mii de ovine și aproape 11 mii – caprine.
În anul 2021, pentru implementarea acestui mecanism de plată au fost distribuite 80 de milioane de lei – surse ce urmează a fi virate pe conturile solicitanților de plăți.
Numărul de bovine, ovine și caprine s-a diminuat abrupt în ultimii 20 de ani și, în consecință, Moldova, din țara exportatoare de produse lactate, a ajuns să importe peste o treime din necesarul de lactate.