Moldovenii cresc și maimuțe
Moldovenii pot fi ingenioși chiar și atunci când investesc. O familie din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca a deschis o grădină zoologică chiar în curtea casei. Aici puteți vedea zeci de specii de animale și păsări. Pe teritoriu se află și un muzeu, unde sunt expuse atât obiecte tradiționale, cât și moderne. Au ”botezat-o” „MIRA”, în cinstea fetiței mai mari.
„Întotdeauna am fost interesați de păsările decorative și de animalele decorative. Am decis să aducem acasă pentru noi, să ne bucurăm și noi și copiii ș
i ne-am gândit să permitem și celorlalți oameni, să le poată vizita, căci nu toți au posibilitatea să plece în oraș sau în altă parte.”
Deocamdată, doar cei din împrejurimi se arată interesați. Însă lucrurile s-ar putea schimba, mai ales că taxa zero la intrare, dar și varietatea viețuitoarelor ar putea atrage privirile curioșilor.
„Turiști străini încă nu am avut dar ne bucură cu prezența oameni din orașele Chișinău, Comrat, Basarabeasca și satele vecine.”
„Nu am pus intrarea cu bani pentru că nu facem afacere, nu avem nevoie să facem profit de pe animale și păsări. Ele sunt membrii familiei noastre.”
„La capitolul de animale exotice avem maimuțe, porcii spinoși, suricații. Cât despre păsări sunt mai multe specii. Noi iubim fazanii în deosebi, păunii sunt cele mai grațioase și delicate păsări, rățuștele.”
Fiecare animal este unic în felul său – un ecosistem și regim biotic personal. Decizia de a adopta unul exotic a fost una asumată.
„Nu este deloc ușor, fiecare are regimul lui alimentar, regimul lui de viață, ritmul lui de viață. Pentru fiecare pasăre și animal trebuie să poți crea condiții necesare.”
Chiar și maimuțele iubitoare de bomboane – Mia și Mișu s-au acomodat noilor condiții.
„Știm cu toții prea bine că nu sunt animale aduse direct din Africa, sunt animale deja crescute aici, cu toate că sunt exotice. Ele sunt adaptate la condițiile noastre. Cât despre condițiile din căsuța lor, depinde, una iubește mai multă verdeață, alta mai multă lumină. Careva roade pereții, trebuie de creat condiții ca ea să nu distrugă casa lor.”
Puteți vizita Grădina Zoologică din Sadaclia, raionul Basarabească, de la ora 10:00 până la 19:00, în fiecare zi, în afară de luni.