Cetățenii români, inclusiv cei din R. Moldova, vor putea merge în Bulgaria doar cu actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică, țara de peste Dunăre eliminând orice restricție pentru români, relatează AGERPRES.
„Guvernul Bulgariei a anunțat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul ţării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Vestea bună este că turiștilor români li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică”, se arată într-un comunicat al turoperatorului Travel, citat de Agerpres.
După cum subliniază textul de lege, România este unica țara pentru care se face o excepție.