Prognoze pentru recolta de cereale
Fie că e caniculă sau plouă, agricultorii au mereu de lucru. Mai ales în această perioadă, când orice zi înseamnă mult.
„Noi am început recoltarea cu trei zile în urmă. La noi, majoritatea pământului este pe șes, lângă Răut, acolo încă este apă, lacuri, iar combina se împotmolește în noroi și nu am putut recolta.”
Andrei Iarhan, agricultor, s. Brăviceni, r. Orhei
Olivia Cucoș, reporter : „Recoltarea grâului este un proces complex care trebuie efectuat în cel mai scurt timp, pentru a evita pierderile. Aceasta presupune şi transportul recoltei la bazele de recepționare şi eliberarea terenului de paie, pentru a se trece imediat la efectuarea arăturii de vară.”
Zilnic, fermierii reușesc să treiere câte șapte-opt hectare, chiar dacă ploile le-au stricat planurile.
„Acum noi recoltăm orzul. Pe azi trebuie să-l terminăm și de mâine se începem grâul la recoltare. Grâu avem 80 de hectare, iar orz avem 35 de hectare. Pe zi, noi treierăm 7-8 hectare de orz. Mai mult nu putem, fiindcă el e tare pătulit, tare e încâlcit de vânt și grindină.”
Andrei Iarhan, agricultor, s. Brăviceni, r. Orhei
Prognozele sunt bune, deși grindina a compromis o parte din roadă.
„Anul acesta se arăta foarte bun, dar datorită că au fost ploi multe, grindină, am pierdut din roadă. A fost dat jos, am pierdut din roadă la jumătate la orz, la grâu încă trebuie să-l recoltăm, dar, la fel, este pătulit tare.”
Griji multe, roadă puțină.
„Orzul trebuia să strângem peste 4 tone, dar am strâns două tone, fiindcă a fost pătulit, a rămas la pământ în jumătate. Grâul se arate de la 4 până la 5 tone, dar tot din cauza vântului o să strângem aproximativ la trei tone.”
Andrei Iarhan, agricultor, s. Brăviceni, r. Orhei
Pentru a obține un preț bun pe piață, producătorul nu se grăbește să-l vândă.
„Deodată, nu am vândut, dar acum o să vindem unde prețurile vor fi mai bune. Pentru început, îl punem în depozit, pe urmă o să-l vindem. ”
Andrei Iarhan, agricultor, s. Brăviceni, r. Orhei
Acum, prețul grâului este mic, comparativ cu ceilalți ani, care au fost mai secetoși.
„Prețurile, la început, au fost, la grâu, 3,50 lei, iar la orz – 3,40-3,50. În timpul de față, orzul este 3 lei și grâul este 3,20-3,50.”
Andrei Iarhan, agricultor, s. Brăviceni, r. Orhei
După secerișul grâului și a orzului va urma recoltarea florii-soarelui.