Piața rusă, mai puțin pretențioasă pentru cireșele din Moldova
Primele loturi de soiuri târzii de cireșe moldovenești au ajuns deja pe piața rusească. Astfel, soiul ”Cordia” s-a comercializat în acest an la un preț nu prea bun în comparație cu alți ani – de 30 de lei pentru un kilogram.
Asta din cauza ploilor abundente din perioada iunie-iulie, care au afectat calitatea fructelor pentru export. Abundența de umiditate a dus la crăparea acestora în zona codiţelor. Chiar și în cele mai moderne întreprinderi horticole, ale căror livezi sunt echipate cu sisteme anti-grindină și anti-ploaie, nivelul de crăpare la soiul „Cordia” este estimat la aproximativ 30 la sută din recolta totală.
Producătorii-exportatori afirmă că cumpărătorii din Rusia, având în vedere condițiile meteorologice dificile din sezonul curent, stabilesc nişte cerințe nu atât de stricte pentru calitatea cireșelor noastre. Respectiv, sunt permise crăpături uscate de mică adâncime cu o lățime mai mică de 1 mm, precum și mici abateri ale calibrului fructelor de 26+ mm.
Totodată, cantitatea precipitațiilor care ar putea să cadă, va influența asupra dinamicii vânzărilor la exportul de cireșe locale în perioada imediat următoare. Unii pomicultori susțin că, dacă se va stabili o vreme favorabilă în perioada de recoltare a fructelor de soiul Cordia, ei vor exporta cireşele în Franța, unde la fel este cerere pentru acestea.