117 ELEVI AU SUSȚINUT BAC-UL DUPĂ CONTESTAȚII

Numărul candidaților care au promovat examenul național de Bacalaureat a crescut cu 117, după examinarea contestațiilor, anunță Ministerul Educației.

Numeric, potrivit sursei citate, cele mai multe dispute au fost la limba și literatura română – 2.703, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși.

Totodată, la limba engleză au fost 1.813 contestații, la istoria românilor și universală – 1.163, la matematică – 1.002, iar la geografie – 985. În rezultatul examinării, au fost majorate 2.192 de note, ceea ce constituie 23,59% din numărul notelor contestate și 3,32% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului național de Bacalaureat.

Astfel, în rezultatul verificărilor , rata de promovare totală a crescut cu 0,72 puncte procentuale și constituie 73,05%.

Numărul candidaților care au promovat examenul național de Bacalaureat este egal cu 11.844, față de 11.803 în anul 2019. Din numărul total de elevi absolvenți care au susținut BAC-ul, 9.635 sunt candidați din licee, 2.003 sunt din colegii și centre de excelență, 95 de candidați provin din universități, 88 sunt candidați înscriși în regim externat, iar 23 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.