Vremea rea din ultimul timp i-a speriat pe oameni, care au rămas singuri și neajutorați în fața intemperiilor. Autoritățile nu-i ajută să facă față situației dificile, de aceea oamenii sunt impuși să se descurce pe cont propriu.
În satul Ruseștii Noi, raionul Ialoveni apa a fost atât de mare încât multora chiar le era frică să stea în propriile case.
„Noi am rămas în baltă care ne îneacă și nu putem face nimic. În această noapte ploua, soția mea spunea că îmi iau doar actele și fug, dar eu unde să fug fără picioare?”
Nu toți însă sunt înțelegători și fac haz de necazul altora.
„Încă sunt cu instrumentul ca să fac drumul pe aici, uitați-vă ce este prin beciuri și ogrăzi, casa îmi este pe apă. Îmi este rușine, sunt învățătoare dar umblu numai în galoși, trebuie să fac munca pentru toți nebunii, stau și râd numai, nimeni nu ne ajută.”
Nu numai conducerea sau natura sunt de vină, mai există și factorul uman, mai ales când vecinii nu se înțeleg între ei.
„Partea de la deal nu vreau să spargă drumurile, deoarece fiecare are făcută canalizare, care se duce în Botna. Dacă fac drumuri, le sparg canalizarea.”
Chiar dacă ploile trec, problemele nu se duc odată cu ele.
„Aici sunt vreo 20 de tone de apă, mi-am făcut baricadă, pentru că era plin cu apă, ca să nu intre în beci, dar tot a intrat. Noi suntem bătrâni, singuri, nu ne putem descurca.”
„Câteva zile în urmă în această baltă a căzut un copil, dar dacă se îneca?”
„De când s-a închis acest șanț, s-au început ploile și numai așa este la noi.”
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați de către oamenii din sat pentru a pompa apa din gospodării. Aceștea au intervenit cu tehnică specială.
„Din cauza ploilor abundente de aseară lucrăm, oamenii sunt într-o stare dezastruoasă, este de vină amplasarea lângă râul Botna. Aseară s-a scos din 5 gospodării apele și azi dimineața iar au venit salvatorii, ajutăm oamenii cu ce putem.”
Ion Levința, viceprimar, s. Ruseștii Noi, r. Ialoveni
„Noi trăim aici de 47 de ani, cu puterile noastre de fiecare dată am reparat acest drum, primăria în acești ani nu ne-a dat o piatră, lasă să hotărască ceva.”
Ploile din ultimele luni au adus pagube majore în mai multe gospodării casnice, au deteriorat infrastructura locală și au fost distruse mii de hectare de culturi agricole.