Seceta este următoarea pandemie
Un pericol eminent este aproape și nu există niciun vaccin pentru acesta, atrag atenția reprezentanții ONU, care spun că seceta este o criză globală ascunsă și riscă să devină „următoarea pandemie” dacă ţările nu iau măsuri urgente în ceea ce priveşte gestionarea apei şi a terenurilor.
„Cea mai mare parte a lumii va trăi cu stres hidric în următorii câţiva ani. Cererea va depăși oferta în anumite perioade. Seceta este un factor major în degradarea terenurilor şi în scăderea randamentelor pentru culturile majore”, a declarat reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre, Mami Mizutori.
Potrivit ei, oamenii trăiesc în condiții de uscăciune de 5.000 de ani, dar ceea ce vedem acum este foarte diferit. Activităţile umane sporesc impactul acesteia.
Nici ţările dezvoltate nu au scăpat. SUA, Australia şi sudul Europei s-au confruntat cu acest fenomen în ultimii ani, care costă peste 6 miliarde de dolari pe an ca impact direct în SUA şi aproximativ 9 miliarde de euro în UE, dar şi aceste sume pot fi subestimate.
Oamenii de știință din SUA precizează că pe Dunăre, în Europa, vremea uscată din ultima perioadă a afectat transporturile, turismul, industria şi generarea de energie.
„Trebuie să avem o perspectivă modernizată asupra secetei. Trebuie să ne uităm la modul de gestionare a resurselor precum râurile şi bazinele hidrografice mari”, declară aceștia.
Creşterea populaţiei expune, de asemenea, mai multe persoane în multe regiuni la impactul secetei, se arată în raport.
Schimbarea modelelor de precipitaţii ca urmare a defalcării climei este un factor cheie al arșiței, dar raportul identifică, de asemenea, utilizarea ineficientă a resurselor de apă şi degradarea terenurilor în cadrul agriculturii intensive şi a practicilor agricole slabe ca jucând un rol important.
Defrişările, utilizarea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor, supra-păşunatul şi supraextracţia apei pentru agricultură sunt, de asemenea, probleme majore, spune acesta.
Specialiștii guvernelor trebuie să ia măsuri pentru a ajuta la prevenirea secetei prin reformarea şi reglementarea modului în care apa este extrasă, stocată şi utilizată şi modul în care este gestionat terenul.