Au dansat în pofida dizabilităților. Mai mulți copii cu probleme de sănătate, dar și susținătorii lor au organizat un concert caritabil în centrul municipiului Bălți.
De pe banii adunați, organizatorii își propun să cumpere două fotolii rulante pentru dansuri sportive. Pentru ca visul micilor luptători să devină realitate, este nevoie de 150 de mii de lei, relatează nordnews.md.
Tatiana Strudinscaia, manager AO „Dreptul de a fi”: „Nu știu dacă s-a vorbit anterior, dar suma unui fotoliu este de aproximativ 75 de mii de lei, respectiv avem nevoie de 150 de mii de lei. Sperăm să fie colectată suma și ca oamenii cu suflet mare să ne poată ajuta.”
Copiii frecventează un cerc teatral. Tot acolo a luat naștere și ideea de a organiza un concert caritabil.
„Copii cu deficiențe tot trebuie să iasă afară și să se bucure de viață, la fel ca și ceilați copii. Pentru ei, fiecare ieșire afară deja este o sărbătoare.”
„Ei sunt foarte bucuroși, noi tot suntem cu așa durere și cunoștem cât este de mare bucuria pentru ei.”
„Colectăm bani și ar fi foarte bine mai des să fie organizate asemenea evenimente. Totul este gratis, se donează cât se dorește, sunt și tombole, jocuri. Este bine.”
Cercul teatral „Незабудки” este frecventat de circa 50 de copii cu diferite dezabilități, deficiențe locomotorii, sindromul down sau autism. Mai mulți dintre ei au evaluat astăzi în fața publicului.
Natalia Cerba, președinta AO „Dreptul de a fi”: „Avem foarte mulți copii talentați. Circa 20 de copii talentați care într-adevăr dansează în fotolii rulante. Vrem să susținem copilașii și tinerii, pentru a le arăta că sunt la fel ca și ceilalți copii. Vrem să îi îndemnăm să nu se rușineze, ca să fie mai activi în societate.”
În toamna anului curent, AO „Dreptul de a fi” urmează să deschidă la Bălți un centru de plasament temporar pentru toți copiii cu dezabilități din municipiu.