Un milion de dolari sau peste 800 de mii de euro – atât speră să obțină casa de licitații Christie’s pentru o sticlă de vin care a călătorit în spațiu. Este vorba despre un Chateau Petrus, ce ar putea deveni cel mai scump vin din istorie.
Este o producție din roada anului 2000, din struguri Merlot, regiunea Bordeaux și a făcut parte dintr-un lot de 12 sticle trimise pe Stația Spațială Internațională în noiembrie 2019. După 14 luni în care au stat la maturare pe orbita Pământului, acestea au revenit pe Terra în ianuarie.
Specialiștii de la Institutul Viei și Vinului din Bordeaux au degustat licoarea și au decretat: vinul spațial este în continuare de calitate superioară, în ceea ce privește aroma și gustul. Ca să se convingă de asta și potențialul cumpărător, îi va fi dată, spre comparație, și o sticlă de vin din același lot Chateau Petrus, anul 2000, care a stat însă pe Pământ.
Veniturile obținute pe vinul spațial vor fi donate pentru cercetare.